Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, vizită oficială în Germania, la Freiburg

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, vizită oficială în Germania, la Freiburg
Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, vizită oficială în Germania
Publicat: 20/12/2022, 14:32
Actualizat: 20/12/2022, 14:36

Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, face, în perioada 18-20 decembrie 2022, o vizită oficială în Germania, la Freiburg. Programul vizitei a debutat cu participarea delegației la slujba duminicală, ținută de către Parohia Ortodoxă Română din Freiburg, ocazie cu care oficialul român a subliniat importanța bisericii în afara granițelor care, în contextul provocărilor actuale, reprezintă un liant pentru românii de peste hotare.

În continuarea vizitei, secretarul de stat a avut o întrevedere, la sediul Institutului Român – Biblioteca Românească din Freiburg, cu membri ai diasporei academice, profesori universitari, cercetători, oameni de cultură, doctori în științe, precum și cu reprezentați ai mediului asociativ românesc. Întâlnirea a fost găzduită de către directorul bibliotecii, Mihai Neagu, iar printre participați s-au aflat rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Tudorel Toader, alături de prorectorul Ionel Mangalagiu și academicianul Victor Spinei.

Discuțiile au vizat obiectivele DRP, finanțările nerambursabile acordate și proiectele proprii în beneficiul comunităților de români din străinătate. De asemenea, acesta a subliniat importanța existenței unor legături cât mai strânse între românii din străinătate și a felicitat pe cei implicați în activitățile de promovare și prezervare a identității românești în statul german.

Biblioteca Română din Freiburg este una dintre cele mai vechi şi prestigioase instituţii ale exilului românesc postbelic.

Înfiinţată la 1 mai 1949 din iniţiativa unui grup de refugiaţi români, Biblioteca a devenit în timp un mare centru intelectual românesc.

În cadrul Bibliotecii există Secţia Sud-Est Europeană, Secţia Macedo-Română, Secţia Textelor Documentare, Secţia Tezelor de Doctorat, Secţia Periodicelor, Secţia „Monitoarelor Oficiale” şi a „Buletinelor Oficiale” 1875-1976, precum şi Secţia de Manuscrise. Biblioteca prezintă lucrări extrem de valoroase, unele exemplare fiind considerate unice în spaţiul exilului românesc, conform Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Vă recomandăm să citiți și:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
O erupție uriașă din clasa X a lansat o furtună solară masivă spre Pământ: Aurore...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Anvelopele care devin obligatorii în România. Toți șoferii trebuie să circule cu ele
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
António Guterres, secretarul general al ONU, declarat „persona non grata” de guvernul israelian